About

Ce este Consurs EXCEL?

Suntem ferm convinși că cunoștințele acumulate de-a lungul anilor de studii valorează cu adevărat ceva doar când se manifestă în competențe și experiențe relevante, care vor putea, la rândul lor, fi aplicate mai apoi în viața de zi cu zi. De aceea, ne propunem să dezvoltăm și să promovăm proiecte educaționale care să stea la baza aspirației tinerilor spre excelența academică și personală.

Lansat în 2008, Concursul este o inițiativă educațională non-profit a centrului EXCEL, susținută de un parteneriat activ cu instituții de învățământ din țara și de peste hotarele ei, care are drept scop promovarea competitivității elevilor talentați din Republica Moldova și facilitarea mobilității academice a acestora.

Prin ce este deosebit acest concurs?

Cu peste 15 ani de experiență în mediul academic internațional și mii de studenți admiși la studii în străinătate, ne-am convins că pe cât de adevărat este faptul că în general elevii au un nivel bun de pregătire academică, pe atât de adevărat este și faptul că elevii trebuie încurajați pentru a-și cultiva un spirit sănătos de competitivitate și un spectru mai larg de interese extra-curiculare.

Suntem de părere că "a învăța" trebuie să fie o activitate placută, desfășurată nu doar de dragul studiilor, ci mai ales pentru succesele și realizările bazate pe efort academic și merit personal.

În acest sens, ne-am propus să concepem un concurs cu o dimensiune internațională, transparent și obiectiv, care să ofere șanse egale fiecarui elev de a demonstra excelență în domeniul său.

Fiecare persoană are capacitatea de a EXCELa!
Anonim

Cine poate participa la Concurs?

Concursul este adresat elevilor din școli și licee (clasele a IX-a - a XII-a), atât publice, cât și private, precum și studenților colegiilor (anii I, II și III) cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani. Datorită unui cadru transparent și accesibil tinerilor, concursul se bucură de o popularitate sporită atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor, astfel că, la edițiile anterioare, au participat nu mai puțin de 5.150 de elevi din peste 151 de școli și licee din întreaga țară.


Probele de Concurs

Probele la care se pot înscrie participanții sunt anunțate separat pentru fiecare ediție a Concursului în cadrul Regulamentului acestuia, precum și în anunțul despre lansarea concursului din secțiunea Știri.


Taxe de participare

Fiind o inițiativă educațională non-profit, Concursul nu prevede taxe de participare pentru elevi, profesori sau parteneri. Costurile organizării concursului sunt integral suportate de către Organizatori.

Vezi etapele concursului Înregistrează-te!